Influența Mentoratului

După cum spuneam pe prima pagină a acestui website: mentorii schimbă vieți, dar copiii schimbă viața mentorilor chiar mai mult!

În acest articol, Dan Cristea ne povestește de nevoia acută de mentori, iar noi suntem complet de acord.

Un copil fără mentor, fără îndrumare, pe lângă faptul că nu își va atinge niciodată potențialul maxim, va fi un copil fără direcție. În astfel de situații, de cele mai multe ori, un copil își va căuta un model, dar așa cum ne spune și Dan Cristea, un model este cu totul altceva: este un personaj extern, iar dorința de a fi ca cineva – un “cineva”necunoscut – poate chiar induce frustrare și depresie, odată ce acel scop nu este îndeplinit. Spre deosebire de un “model“, un mentor va influența viața copilului într-un mod mult mai eficient și pozitiv.

Avem nevoie de mentori care să modeleze mințiile geniale ce se ascund în spatele unor zâmbete timide.

Trataţi cu indiferenţă de statul român, genialii abandonaţi din orfelinate duc o luptă fără sfârşit cu ei înşişi. Umiliţi, abandonaţi sau bătuţi de proprii părinţi, copiii ajung pe mâinile statului unde viaţa lor depinde numai de ei. Pentru ei, mama şi tata sunt cuvinte absente, pline de goliciune. Nu-i suficient să ai un om cu aceiaşi inimă, nu e simplu să trăieşti într-o instituţie fără părinţi. Cu mult mai greu e să trăieşti fără oamenii care să-ţi spună o vorbă bună, să te îndrume corect, dar mai dureros e să-ţi iroseşti talentul.

Şansele ca sistemul să se ridice deasupra lor sunt extrem de slabe. Nu există bani pentru educaţia lor. Nici tratamentul iubirii nu poate compensa iubirea după care ei tânjesc de ficare dată. Noi vă prezentăm poveştile altfel a unor copii pe care i-am întâlnit: senini, maturi, sensibili, luminoşi, dornici să studieze: unii visează să devină balerini, dansatori, actori, cercetători. Există şanse ca ei să-şi urmeze visul?”

Așadar, care este influența mentoratului? Mentoratul, pe lângă bucuria adusă copiilor, aduce un mare plus societății: nu lăsăm mințiile strălucite să se ofilească. Oricare dintre acești copii poate avea un viitor plin de realizări.

Nu în ultimul rând: mentoratul influențează mentorul! Dacă te decizi să ni te alături, să devi și tu un mentor, vei vedea cum viziunea vieții ți se va schimba, în bine. Copiii aduc căldură, sinceritate, naivitate, și mai presus de tot, dragoste.

Mai jos, poți citi gândurile unei mame care a participat împreună cu noi la una din taberele pentru copii abandonați:

Fiecare copil mi-a arătat cum să-i ghicesc sufletul, cum să mă bucur de ce îmi oferă clipa, cum să râd cu poftă și cum să avem grija unii de alții atunci când suntem mulți dar singuri. ”

Acestor oameni le sunt recunoscătoare pentru că mi-au oferit șansa să fac parte din echipa lor și astfel am cunoscut copiii deosebit de talentați, sensibili și inteligenții de la centre.

Înscrie-te și devino un Mentor

Înscrie-te și devino un Mentor