Hai cu noi și învață cum să schimbi viața unor copii.

Mentoratul îți va face si ție viața mult mai frumoasă: nu e nimic mai minunat decât să vezi cum crește și se dezvoltă un copil, sub îndrumarea ta!

Cursurile din cadrul Școlii de Mentorat vor fi susținute de Mentori acreditați, cu diplome în Psihologie.

Oare acest curs e pentru tine?

Ei bine, orice persoana cu experiență de muncă într-un anumit domeniu poate deveni mentor. Trebuie doar să fii pasionat de mentorat și de copii.

Ce se întâmplă odată ce ai absolvit?

După terminarea Scolii de Mentorat, vei putea mentora atât copii fără posibilități, în regim de voluntariat, cât și elevi care se inscriu la acest servici (contra cost).

Școala de Mentori – Octombrie/Noiembrie

Durată și Conținut
  • 16 module de formare, adică: 2 luni de formare – SÂMBĂTĂ ȘI DUMINICĂ la Iași, a câte 4 ore fiecare, începând de la ora 10:00, constând în cursuri, lucrări practice
  • 8 module de supervizare, a câte 2 ore fiecare, cu formatorii acreditați, în centre de mentorat, ;
  • 60 de ore de practică în supervizare la distanță și în cadrul programelor, taberelor, centrelor de mentorat;
  • 1 – 2 sesiuni de mentoring de grup cu Lajos Kristof pe proiectele realizate pentru absolvirea formării;
  • 1 suport de curs teoretic în format PDF;
  • Prezentarea proiectelor finale în cadrul unei conferințe naționale organizate cu stakeholderi și factori de decizie din domeniul educației și asistenței sociale (cu condiția finalizării proiectelor în timp util și anunțării intenției de participare efectivă, din timp);
Tematici
  • Principiile mentoratului – tipuri de mentorat. Mentoratul în țări dezvoltate
  • Obiectivele mentoratului și psihologia vârstelor
  • Mentorul ca factor motivațional
  • Principiile a FII – mentor, pedagog, părinte
  • Etapele mentoratului: potrivirea cu copilul, întâlnirile, colaborarea cu familia și școala/grădinița/liceul
  • Principiile mentoratului în educația și antrenarea copiilor cu abilități înalte
  • Caracteristici și etape de vârstă specifice.
  • Elaborarea planului individualizat de mentorat
  • Sociologia relației mentor-copil și etape de vârstă a copiilor cu aptitudini speciale și cu CES
  • Mentoratul și colaborarea cu principiile alternativei Waldorf și Regio Emilia
  • Cele 100 de limbaje ale copiilor – curs practic de interviu semistructurat la copil
  • Cum se formează un program de mentorat ional și o curriculă individualizată
  • Programe individulalizate de mentorat: învățare prin descoperire, feed-back, dezbatere.
  • Creativitatea, abilitățile cognitive și capacitatea de a duce la bun sfârșit.
  • Programe de mentorat care se adresează diferitelor abilități.
  • Recapitulare. Exerciții și tehnici de abordare. Practică pe proiectele concepute de participanți.
  • Exemple, analiză de programe deja existente, nevoile actualului sistem / oportunități de dezvoltare.
  • Rețeaua de mentorship, lucrul on-line, dezvoltare de pasiune peer-to-peer și portofoliul elevului.
  • Resurse online și offline pentru dezvoltarea de programe.
  • Programele de mentorat. Programele de recuperare. Programele de advancing.
  • Caracteristici psihologice ale copiilor cu excepționalitate sau dublă excepționalitate.
  • Tipuri și modele de programe pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor cu excepționalitate sau dublă excepționalitate.
  • Identificare, evaluare și screening.
  • Strategii de implementare ale metodelor de educație alernativă în sistemul clasic și de stat.
  • Managementul crizelor prin educație.
  • Analiză și dezvoltare proiecte propuse de participanți.
  • Recapitulare. Exerciții și tehnici de abordare. Practică pe proiectele concepute de participanți.
  • Evaluarea finală. Prezentare de proiecte (interactiv, în grup).
Ca și MENTOR, la sfîrșitul cursului vei reuși să:
  • profesezi ca și MENTOR profesionist și poți antrena grupuri de mentori contracost

  • vei beneficia de consultanță din partea specialiștilor parteneri pentru a-ți dezvolta un centru dedicat mentoratului în educație, mentorat parental și familial

  • vei face parte din rețeaua Mentor din școli, grădinițe și licee private

  • participi la sesiunile practice în cadrul centrelor de mentorat și tabere tematice părinte-copil

  • poți promova serviciile de mentorat în grupurile noastre de mentori în România și diaspora

  • te implicit în acțiuni și programe de mentorat pe grupuri în rețeaua de mentori

  • descoperi harta mentală individuală și poți identifici ușor soluții la blocajele personale

  • inspiri copiii, adolescenții și tinerii cu abilități speciale și/sau cu duble excepționalități

  • te implici în mentoratul copiilor separați temporar de familie și proiecte de voluntariat

  • contribui la dezvoltarea și descoperirea ta personală, inspirând copiii

  • înțelegi cum funcționează psihologia modernă și etapele de vârstă

  • îți vei schimba viața, îți vei schimba stilul de gândire, vei descoperi că poți evolua împreună cu copilul pe care îl mentorezi

Investiția
  • Investiția în dumneavoastră și în formare se realizează pe bază de sponsorizare pentru acoperirea costurilor de organizare și de funcționare, într-una din următoarele modalități:
  • OFERTĂ SPECIALĂ în limita a 20 de locuri (20 pentru București și 20 pentru Iași): datorită sponsorilor noștri care doresc să rămână anonimi, prețul este de 850 lei/lună.

  • După epuizarea Ofertei Speciale, cu Varianta 1: puteți beneficia de varianta EARLY BIRD plătind doar 500 EUR pentru întreaga formare, înscriindu-vă complet până pe 30 Septembrie, 2018;

  • Varianta 2: valoarea INTEGRALĂ a formării 640 EUR plătibili până pe data 5 octombrie 2018;

    !!! Puteți beneficia de un DISCOUNT DE 10% DIN COSTUL TOTAL AL FORMĂRII, pentru fiecare persoană adusă în cadrul formării, plătitoare a taxei de curs

    !!! DISCOUNT SUPLIMENTAR DE 10% (ce poate fi cumulat cu cele de mai sus) primesc toți cei care sunt înscriși deja și participă în paralel la oricare din formările organizate de noi în această toamnă!!!

Burse

Începând de anul acesta Mentor în România va oferi și câteva burse (parțiale și integrale) pentru cei care își doresc cu adevărat să aducă o schimbare în viața copilului separat de familie din România și care deja își aduc contribuția în acest sens prin ceea ce fac.

Bursele vor fi oferite pe baza de selecție (scrisoare de intenție + c.v. trimise pe contact@mentor-romania.ro până pe 1 octombrie), în limita fondurilor (obținute din sponsorizări) disponibile.

Pentru cazuri sociale întemeiate, vă rugăm să ne scrieți direct pe adresa de e-mail la lajos.kristof@gmail.com , împreună cu scrisoarea dumneavoastră de intenție și dovada celor susținute, până la data de 1 Octombrie, 2018.

Detalii de Plată

Detalii cont ASOCIAȚIA GIFTED CENTER KRISTOPHER, IBAN: RO91RNCB0753154996880001

SWIFT:RNCBROBU, deschis la Sucursala BCR, Vitan, Bucureşti, sector 3, Şoseaua Mihai Bravu, nr. 325, la parter)

Înscrie-te și devino un Mentor

Înscrie-te și devino un Mentor